Chistul de Pancreas - clasificare

Acestea cuprind: chisturile congenitale, pseudo-chisturile, chisturile de retentie (chisturi adevãrate), neopla-ziile (chisturile de neoformatie) si chisturile parazitare.
1. Chisturile congenitale: fibroza chisticã (cu o frecventã de 1 caz la 2.000 de nasteri), cu insuficientã secretorie pancreaticã; maladia polichisticã, asociatã cu cea hepato-renalã, care nu necesitã tratament chirurgical; chistul de duplicatie intestinalã (2 cazuri citate în literaturã), având dezavantajul cã nu poate fi diferentiat pre-operator de o leziune malignã; chistul coledocian intrapancreatic si chistul simplu.
2. Pseudochisturile: post-inflamatorii, post-traumatice sau asociate cu necroze tumorale. Clasificarea cea mai larg acceptatã a acestora apartine lui d'Egidio si Schein (12):
Tipul I (acut postnecrotic) apare dupã un episod de pancreatitã acutã si comunicã rar cu canalul Wirsung, care este morfologic normal; pseudochistul este locali-zat de obicei extra-pancreatic, având peretele maturat sau nematurat. Indicatia operatorie este determinatã de persistenta sa la 4-6 sãptãmâni.
Tipul II (postnecrotic) apare dupã o pancreatitã cronicã recurentialã; comunicã frecvent cu canalul Wirsung, care prezintã leziuni, nefiind însã stenozat. Pseudochis-tul este localizat de obicei extra-pancreatic. Procedeul terapeutic indicat este cel de drenaj intern.
Tipul III (de retentie) apare la pacientii cu pancreatitã cronicã. Comunicã în mod constant cu canalul Wirsung, care este stenozat, cu stricturi. Este localizat intra- pancreatic, având peretele maturat si are indicatie de efectuare a unei rezectii pancreatice limitate.
3. Chisturile de retentie (adevãrate) se formeazã prin dilatatia progresivã a ductului în amonte de o obstructie cronicã, produsã de un proces de pancrea-titã cronicã sau neoplazic.
4. Neoplaziile (chisturile de neoformatie) au o incidentã de 10% din totalitatea chisturilor. Ele au perete propriu si nu dispar niciodatã spontan. Cele mai frecvente sunt formele mucinoase, benigne sau maligne.
· Chistadenomul seros este solitar si relativ rar. În literaturã, sunt citate circa 400 de cazuri. Apare exclusiv dupã vârsta de 35 de ani, dar cel mai adesea (82%) dupã 60 de ani. Este evidentã prevalenta sexului feminin, care este afectat de 2 ori mai frecvent. Semnele clinice sunt cele de compresiune gastricã, îndeosebi durerea epigastricã, cu iradiere posterioarã.
· Chistadenocarcinomul se caracterizeazã prin crestere lentã si metastazare tardivã, având un prognostic favorabil. Se poate dezvolta si pe tesutul pancreatic ectopic (13).
· Neoplasmele chistice mucinoase predominã la sexul feminin, cu o prevalentã de 4/1. Sunt localizate de electie la nivel corporeo- caudal. Devin simptomatice când se malignizeazã, rata de malignizare fiind direct proportionalã cu dimensiunea. În cazul transformãrii maligne, creste titrul antigenelor tumorale CA 72-4 si CA 15-3.
· Ectazia ductalã mucinoasã intereseazã canalul pancreatic principal, de obicei la nivelul pancreasului cefalic. Se dezvoltã de-a lungul canalului, înainte de invazia parenchimului pancreatic. Se poate transforma malign.
· Teratomul chistic, al cãrui tratament constã în excizia completã.
· Tumora chistic-papilarã apare îndeosebi la tineri, aproape exclusiv (95%)- la femei; se malignizeazã si poate metastaza.
· Limfangiomul
· Hemangiomul
· Paragangliomul
· Carcinomul microchistic tubulo-papilar al pancreasului este considerat ca o nouã entitate, deoarece profilul genetic al tumorii diferã de cel al adenocarcinoamelor ductale, al tumorilor chistice sau al tesutului pancreatic normal (14).
5. Chisturile parazitare: hidatic (5, 15, 16), amoebic si cisticercoza.